Povestea din spatele poveștii ”I'm dead”

Bine v-am regăsit, dragii mei!

Ew. Nu pot să cred că am folosit acea expresie. În fine, trecem peste. Vreau să trec cât mai repede la subiect, deoarece a vă plictisi nu este obiectivul meu.

Subiectul despre astăzi este „I'm dead”! Nu, nu, nu sunt moartă. Este doar titlul unei cărți pe care am început să o scriu cu mult timp în urmă. Momentan, lucrez la cartea a doua, ceea ce este o provocare mult mai mare decât m-aș fi așteptat odată.

În fine, să începem cu începutul, poate nu știți despre ce vorbesc. Ce este „I'm dead”?

„I'm dead” este povestea unei fantome pe nume Maya. Aceasta a murit în drum spre restaurantul unde avea să-și aniverseze cei 16 ani de viață. Gabriel Fray, cel mai căutat criminal de FBI a cauzat accidentul mașinii în care se afla protagonista alături de familia ei, apoi a împușcat-o, ca să se asigure că e treaba bine făcută.

Problema este că acest Gabriel Fray știa ce făcea. Maya a rămas pe Pământ ca fantomă, din moment ce a suferit o moarte tragică. Începe să călătorească, iar astfel începe aventura ei. Întâlnește un băiat capabil să o vadă, întâlnește vrăjitoare care o cred întovărășită cu dușmanul ei real, iar Gabriel Fray are alte planuri cu întreaga tablă de șah.

Ha ha ha. Nu sună deloc complicat, nu?

Când am început să scriu prologul acestei cărți, știam un singur lucru: voiam să fie ceva special.

M-am tot gândit: vampiri scrisesem deja. Vârcolaci? Nu. Vrăjitoare? Hai, dar cum?

Abia apoi am realizat că nimeni nu scria despre fantome. Mi s-a părut o idee interesantă, însă nu mă așteptam să aibă un impact mare la public. Am încercat, totuși, să public ceva, că poate poate.

Și astfel, „I'm dead” a ajuns #1 în secțiunea „Paranormal” după primele două capitole. Era pentru prima dată când publicam ceva și ajungea atât de repede în top. Am fost extrem de fericită, vă dați seama.

Însă odată cu fericirea, se învălmășeau ideile în capul meu. Înțelegeți-mă, trimiteam mesaje cu „să vedeți voi ce o să fac în cartea asta!”, iar eu habar n-aveam ce să pun în următorul capitol. Habar n-aveam că Gabriel Fray era altceva decât un psihopat care voia răzbunare. Habar n-aveam că Maya, fantomă fiind, avea să pornească în misiunea de a găsi o persoană dispărută. Însă când am văzut că în sfârșit mă lovise o idee bună, trebuia să profit de ocazie. Așa că am pus mâna pe un pix și hârtie și am creat o schemă imposibilă.

Cu fiecare capitol, cartea a devenit tot mai virală. Îmi amintesc când a atins 100k, nu știu însă cum a ajuns la 350k. E o nebunie, vă spun cu sinceritate, sunteți geniali. Mă bucur că am creat o lume de care v-ați bucurat (mă rog, nu am folosit termenul corect, că v-am enervat o groază) și care v-a făcut să cereți un nou capitol când eu aveam DE ÎNVĂȚAT pentru teze.

Ah, foarte amuzant. Dacă citiți descrierea, „Sclava Destinului” este spin-off pentru volumul al doilea. Adevărul este că, dacă verificați data publicării, acest spin-off a fost scris cu mult timp înainte de „I'm dead” și nu am știut niciodată că avea să aibă vreo legătură cu altă carte pe care aveam să o mai scriu. Însă lăsasem un cliff-hanger la finalul acesteia și știam că „I'm immortal" avea să fie o ocazie să clarific care era treaba cu Teresa, Alec și „apocalipsa”. Prin urmare, Maya și Teresa sfârșesc la un pahar cu suc în cartea a doua. Să nu le iubești! Personajele mele favorite unite într-o singură carte... magnific!

În curând voi sfârși și cu cartea a doua. Ce va urma? Habar n-am. Sper doar că mă veți îndruma, ca de fiecare dată, spre drumul cel corect. Eu vă mulțumesc că îmi sunteți alături, dragi cititori. Pentru asta, nu am să vă omor personajele favorite.

Cu drag,
Abe Mazur
(Lorena Mitoi)

p.s. Dacă nu ați citit „I'm dead”, aveți aici un link către carte:

Simt prea multe

De fiecare dată când am cunoscut o persoană, am fost prietenoasă. Am fost deschisă, pentru că nu poţi şti dacă te vei înţelege cu persoana respectivă decât dacă începi cu dreptul înainte. Dintotdeauna lumea a apreciat acest lucru la mine... şi nu numai.

Mi s-a spus că sunt un geniu. Asta a fost a doua fază. Mi s-a spus că voi deveni orice vreau să devin pentru că am toate calităţile necesare şi multă încredere în mine (prea multă chiar, cred eu). Am fost de acord cu ei. Nu merita să fiu extraordinar de modestă, pentru că ştiam că eram capabilă de multe. Încă de la 7 ani am fost un elev model şi am dezvoltat aptitudini matematice foarte repede, iar lucrurile la care nu mă pricepeam, le îndreptam imediat.

Dar acum?

Unii ar spune că am viaţa perfectă: acum locuiesc în Regatul Unit, merg la şcoală fără stres, la examene iau note mari fără să clipesc, cânt la pian, scriu. Încerc să fiu în continuare amabilă şi să ajut pe oricine...

Dar ştiţi, de fapt, unde se duc toate aceste eforturi?

Nu ştiu. Pentru mine, toate aceste eforturi pe care le fac nu îmi oferă niciun fel de satisfacţie personală, pentru că m-am obişnuit să lucrez la aceste standarde. Iar când nu ating aceste standarde, mă simt incredibil de prost.

Simt prea multe.

Ajung acasă şi plâng. Dau de pereţi. Mor în interior şi îmi dau seama cât de singură sunt de fapt. Cum mi-am lăsat în urmă toţi prietenii când am venit aici. Cum încă trăiesc în trecut şi nu pot să fac faţă.

Cum încerc să mă conving că sunt independentă, când, de fapt, dezamăgirea pierderilor consumă tot ce am construit o viaţă întreagă. Şi doare. În acest moment mă doare.

Pentru că am fost atât de amabilă şi m-am luptat pentru toată lumea...

Iar acum nimănui nu-i mai pasă dacă sunt în viaţă.

Carte nouă pe Wattpad

Sunt extrem de încântată să vă anunţ că...

*tobe*

*mă prefac că nu aţi citit titlul*

...am început o nouă carte pe Wattpad! Iată un extract din ,,Cioburi de galaxie":

"Nu am lacrimi. Sau poate sunt prea şocată ca să mai pot plânge.

Trântesc uşa de la intrare şi-mi lipesc spatele de perete. E în regulă, îmi spun. De aici nu te mai aude nimeni. Însă inima îmi bate atât de repede şi simt atât de multe lucruri, nu ştiu care mă controlează cel mai tare, care-mi face capul să plesnească şi ochii să se închidă de durere, iar pumnii să se strângă atât de tare, că-mi simt unghiile intrând în carne.

Strângând ochii, îmi dau seama că durerea psihică este de mii de ori mai groaznică ca cea fizică. Nu-mi mai trece. Oare dacă trântesc pumnul de perete o să plâng de durere?

Trebuie să plâng. Am nevoie să plâng. Vreau să mă concentrez pe altceva decât pe bătăile inimii care par s-o ia la goană mai repede decât am simţit-o vreodată.

Continui să vorbesc, însă hohotele distorsionează sunetele şi ştiu că nu mai scot pe gură nimic inteligibil. Totuşi, continui să mă gândesc: cum m-a ignorat, cum a ridicat din umeri când Alexandra l-a întrebat dacă-i pasă măcar de mine, cum a trecut pe lângă mine când eram distrusă.

Eu nu i-aş fi făcut niciodată aşa ceva."

Click mai jos pentru a citi cartea :) Vă pupă Abe.

Unii au mai mult decât alţii

Foarte ciudat lucru, ştiu, dar am ales - după mult timp de vacanţă - să mă întorc pe dragul meu blog şi să scriu o nouă postare care... Nu este despre cărţi!

Nici seriale. Nici filme.

Atunci despre ce poate fi? Şcoală?

...

Hmm... presupun că nu ar trebui să mai fac pe fraiera pentru mult timp, având în vedere că ştiţi şi voi să citiţi un titlu şi deja vă aşteptaţi, probabil, să o dau în treburi sentimentale, dar am să încerc să nu vă ofer satisfacţia. Sau poate că da...

Hm...[din nou] realitatea, în opinia mea, este văzută diferit de toată lumea, iar asta diferă de la caracter la caracter. Un război poate fi văzut ca pe un lucru groaznic de majoritatea populaţiei unei planete - unde aş dori să dau check-in cu mândrie -, dar există şi persoane care, dorind să-şi împlinească dorinţele sau visele mai mult sau mai puţin egoiste, adoră ceea ce se întâmplă pe câmpul de luptă - nu voi vorbi despre Rusia sau Ucraina, vreau doar să fiţi atenţi la ce vreau să zic.

Toate aceste opinii diferite ne demonstrează că gândim diferit. Nu cred că este genetică treaba, cât ţine de personalitatea fragilă a copilului încă din naştere, dar mulţi dintre noi tindem să ne certăm cu cei din jurul nostru, pe motiv că nu avem aceleaşi opinii.

Dar nu este vorba numai de opinii, cât şi de ce ne dorim mai exact să obţinem, pe baza a ceea ce ne permitem - dorinţele noastre.

Ce-i drept, este frustrant să vezi la televizor, în pielea unui om care se bate pe un salariu minim, numai fufe îndrăgostite de lucruri pe care nu le vor obţine niciodată, pentru că lucrurile respective sunt situate la un nivel pe care ele nu le pot atinge, în timp ce tu, acel om, nu îţi poţi permite nici măcar un vis în acel lux. (Spre exemplu, să zicem că o cântăreaţă mediocră din România cu bănuţi destul de mulţi cât să întreacă lejer media leilor aflaţi în buzunarele ceteţănaşilor îşi doreşte un contract de colaborare cu Jay-Z, dar nu îl poate obţine. Un om "de rând", să spunem, ar pufni dispreţuitor şi ar spune: "De-aş avea eu banii tăi m-aş aşeza la casa mea şi i-aş mulţumi lui Dumnezeu că sunt sănătos. Eu nici măcar asta nu am").

Dacă aţi prins ce vreau să spun, atunci vreau să înţelegem un lucru: întotdeauna, dar întotdeauna va exista cineva care va avea mai mult ca noi şi cineva care va avea mai puţin. Adevărul este că, omul "de rând" poate la fel de bine să spună: "N-am reuşit să aşez pe masă şi vinul ăla care îmi place atât de mult"... Dar un om fără casă poate veni la rândul lui, nemulţumit, să-i spună omului "de rând": " Mai du-te 'reacu, că nici casă nu am".

Nu ştiu dacă veţi înţelege cu toţii mesajul din ceea ce v-am explicat, dar vreau măcar să înţelegeţi că, din când în când, ar trebui să ne mulţumiim cu ce avem. Nu să dăm vina pe alţii că vor ceva la care noi nici nu putem visa, când alţii şi-ar dori să fie în pielea noastră măcar pentru o zi. Adevărul este că şi norocul este important în viaţă din punctul ăsta de vedere...

Dar dacă nu suntem niciodată mulţumiţi de ce avem şi avem dorinţele noastre tipice, de ce să nu ne gândim că poate cel de lângă noi se va simţi prost, poate chiar din cauza simplei noastre dorinţe?

"Wattpadişti" cu grămada

Bună seara, colocatari ai acestei lumi, mă bucur să vă reîntâlnesc în acest nou articol!

După cum ştiţi deja, cu siguranţă, sunt o persoană înnebunită după lumea fictivă a cărţilor şi a serialelor, dar în special a cărţilor, şi devin destul de emotivă când vine vorba de fandomurile din care fac parte. Ei bine, nu am fost până acum sinceră cu voi în totalitate, căci v-am ascuns dragostea mea şi pentru un site numit Wattpad - Aşa că este momentul să mă introduc în faţa voastră şi cu numele meu de scenă, "hopelessmazur_".

Deşi am fost extrem de încântată la început de ideea site-ului şi de comunitatea strânsă pe care acesta o cuprinde, trebuie să recunosc că încă de la început m-am temut de momentul când va fi devenit celebru. Motive? Destule, din păcate...

Okay, am să vă rog să păstraţi puţin ideea în minte, pentru că vreau mai întâi să vă familiarizez pe voi, cei care nu aţi mai auzit de acest site, cu ce înseamnă şi ce este de fapt Wattpad.com:

După cum sugerează şi extensia, Wattpad este un site dedicat iubitorilor de lectură şi a artei scrisului. Este locul ideal în care tinerii - şi nu numai ei - se pot exprima prin personajele pe care le creează şi acţiunea ei poveştii. Este dedicat, totuşi, şi promovării tale ca scriitor şi împărţirii părerilor pentru a-ţi îmbunătăţi abilităţile de a crea intrigi interesante, de a scrie cursiv etc. prin comunicarea cu alţi membri. Ah, şi ca orice site care se merită, înscrierea este gratis.

De ajuns. Acum, să revenim la subiect.

Observ zilnic o suprapopulare a site-ului , unde apar - pe grupuleţe, adică cu grămada, că altfel nu se poate - tot felul de persoane care, socotindu-le abilităţile de a compune o frază în limba română, te face să le subestimezi numărul de clase trecute şi să îţi ridici cu grămada semne de întrebare.

Cu alte cuvinte, apar inculţii.

Problema reală nu este că ocupă spaţiu valoros pe acest site şi că, uneori, îl suprasolicită, făcându-l indisponibil pentru câteva minute, sau chiar ore. Nţ. Problema este că ei, aşa, în familie, încep să se ia de scriitorii valoroşi ai site-ului, în speranţa de a intra în discuţii şi de a-şi răspândi lipsa de carte, în timp ce alţii -  care scriu de la relativ bine în sus - toarnă benzină peste foc şi le fac cunoscut fiecare pas.

Ştiu că, într-o anumită măsură, şi eu le fac o mică promovare, însă sper că nu voi influenţa prea tare ce se întâmplă pe site-ul portocaliu prin păstrarea anonimatului acestor persoane. Dar iertaţi-mă, după atâtea virgule puse alandala şi reinventări ale vocabularului limbii române, mi s-a luat de promovarea inculţilor pe site.

Şi oricum ar fi, Wattpad-ul mereu va avea o comunitate de oameni iubitori ai scrisului, iar tot ce e important este să ne păstrăm neutralitatea şi să nu ne mai implicăm în toate scandalurile de acolo. Până la urmă, prostul nebăgat în seamă rămâne nebăgat în seamă şi pleacă. Aşa că, de fiecare dată când vedeţi şi voi un "scriitor" care alege forma verbului "să fii" cu un singur i, sau scrie "ochi albaştrii" sau "roşi", în loc de "roşii", daţi un mic report, apoi puneţi-vă o pungă în cap. Să nu v-o mai scoateţi până nu dispare povestea aia de acolo.

*big thumbs up**râde ca un malefic*


P.S. Există riscul de a muri sufocaţi!

De ce operele lui Richelle creează dependenţă

Richelle Mead, o autoare americană de best-sellere - a se citi "cărţi geniale" -, locuieşte alături de soţul, cei doi copii şi pisicile ei în Seattle. A publicat serii precum "Academia Vampirilor", "Georgina Kincaid" (cele din urmă fiind traduse în română) precum şi "Gameboard of the Gods", "Bloodlines" etc.

Când vorbim în general de autori de best-sellere putem iniţia numeroase discuţii care mai de care mai pretenţioase, însă susţin cu mâna pe inimă că fanii lui Richelle vor rămâne la locul lor, pregătindu-şi cele mai solide argumente - pentru că au de unde alege.

Care ar fi acestea? Hm... presupun că v-aţi dat seama deja că sunt o fană înfocată (ca să nu spun nebună de-a dreptul) a doamnei Mead. Am şi motive întemeiate pentru alegerea făcută de a-i fi fan loial pentru tot restul vieţii... iar odată cu această alegere, lista luuuungă de lectură s-a completat cu cărţile ei.

"E o autoare bună, e o autoare excepţională, dar de ce?" ar întreba cineva acum. Ei bine, am să încerc să vă conving că există motive întemeiate să citiţi seriile ei.

Principalul motiv este faptul că-ţi creează dependenţă şi te fascinează cu minunăţiile lor. Aşa că, vă prezint...

Cele 5 lucruri caracteristice pentru care operele lui Richelle creează dependenţă:

1. Misterul e nelipsit. Dacă îţi plac romanele poliţiste, există o şansă majoră să te pasioneze cărţile lui Richelle, din moment ce la fiecare pagină eşti supus unor întrebări mentale - şi foarte sâcâitoare - de genul: "Aici o fi ăla vinovat? Sunt sigur!". Smart fact: chiar îţi poate creşte nivelul IQ-ului, în loc să-ţi formezi o logică cu ajutorul radicalurilor de la matematică, Richelle te ajută să-ţi dezvolţi gândirea! (P.S. Dar mie chiar îmi place matematica)

2. Nu ai niciodată dreptate când vine vorba de misterele lui Mead. Trist, dar adevărat. Mi s-a întâmplat o singură dată în viaţă să anticipez ce avea să se întâmple în prima carte din seria Bloodlines, însă am avut nevoie de mult antrenament ca să îmi dau seama de motivele reale. Serios. Chiar atunci când eşti sigur că un personaj e oaia neagră, afli că realul problematic era acel om - sau ne-om - în care te-ai încrezut cu toată inima.

3. Nu e John Green, dar ştie să fie heartbreaker. Cititorii seriei Academia Vampirilor -şi nu numai- ştiu ce zic! Cărţile ei au mereu acea întorsătură ciudată care te fac să-ţi distrugi cartea nou-nouţă în ediţie cartonată aruncând-o de pereţi - sau direct pe geam, aşa cum eram eu gata s-o fac. Săracele personaje principale care sfârşesc târâte prin iad LA PROPRIU ca să-şi salveze persoana iubită! Bad girl, Richelle! I love you!

4. Are simţul umorului. Fie că preferi cărţile şi filmele horror şi dramele seci sau nu, cărţile lui Richelle te surprind în mod plăcut cu umorul lor fantastic care îţi smulg un zâmbet de pe buze. Aici amintesc personalitatea imposibilă a lui Rose Hathaway din Academia Vampirilor şi toate replicile ei de miliarde de dolari.

5. Şi situaţiile penibile sunt groaznic de amuzante. Fie că şi-au înşelat iubitul sau i-au tras un pumn iubitului lor, personajele lui Richelle o scot mereu basma curată din situaţiile penibile cu o replică obraznică sau, într-un caz MAI RĂU, însuşi iubiţii lor le susţin ridicolul (exemplu sugestiv: Ajunge în patul prietenului ei cel mai bun, iar iubitul ei muritor care nici nu o poate săruta pentru că ar trăi cu ani mai puţini o întreabă amabil: "Şi cum a fost?" -Nopţi de Sucub, pagina 302, capitolul 17)

Atât şi pentru azi, aici este Zmeul, care vă salută din Novosibirsk, Rusia.

Aveţi grijă de voi!

P.S. Here's a pic of me:

Top #4 Cele mai bune cărţi/serii citite de mine în 2014 până acum (ordine aleatorie)

99% dintre persoanele care mă cunosc pot confirma acest mesaj: sunt înnebunită după cărţi. Le devorez, le pun la păstrare şi le redevorez când îmi vine dorul de ducă. Pentru mine, ele sunt ca şi rochiile alea scumpe din vitrinele magazinelor "sofisticate", care odată cum
părate, îmi ridică moralul cu mult peste linia normală (totuşi, iubesc şi rochiile).

În fine, trecând mai departe, am avut multe titluri importante care mi-au trecut prin mână şi pe care vi le recomand cu cea mai mare dragoste. Sunt SIGURĂ că aţi auzit de o parte dintre ele, din moment ce publicitatea unor opere este puternic influenţată de filmele ce urmează să apară ca adaptări ecranizate. Sunt multe cărţi despre care aş vrea să vă vorbesc azi, însă cum nu prea îmi permite timpul - sau oboseala - să scriu atât de mult, o să le aleg doar pe cele pe care le IUBESC cu adevărat:

1. Divergent-Insurgent-Allegiant - Veronica Roth

Trebuie să recunosc că auzisem de minunatele cărţi ale Veronicăi Roth încă dinainte de începerea anului, însă trilogia Fifty Shades nu m-a lăsat să le dau prioritate minunilor acestora ale naturii.

Cei drept, am să recunosc că Veronica nu e o maestră a descriilor şi nici nu pare să-şi piardă vremea cu ele, însă acţiunea electrizantă şi cursul rapid al acţiunii compensează orice defect. De ce? Păi, recunosc cu mâna pe inima că am mâncat cărţile ca pe un borcan plin de Nutella într-o zi ploioasă şi nu am plâns prea mult, în ciuda cruzimii (şi a) acestei autoare.

Dincolo de coperţile frumos editate şi lucioase, cartea ascunde o adevărată aventură: întregul sistem al facţiunilor, alegerile pe care un adolescent trebuie să le facă, schimbarea bruscă a unui peisaj familiar într-unul periculos şi multe secrete îngropate în cenuşă. De asemenea, evoluţia psihologică lui Tris - de la o puştancă aparent altruistă, la o femeie neînfricată, ce luptă zi de zi să supravieţuiască cot la cot cu Tobias - marchează opera prin uşurinţa cu care este realizată, în ciuda rollercoaster-ului de lovituri sentimentale şi tensiunii specifică oraşului distopic Chicago!

Big, big like, Vero!

2. Spulberă-mă - Tahereh Mafi

Este primul volum al seriei "Atingerea lui Juliette" şi este fantastic.

Când am auzit iniţial despre ce era vorba în cartea lui Tahereh Mafi, mi-a fost teamă de firul acţiunii pe care avea să-l urmeze cartea, însă n-au meritat grijile... Cartea le are pe toate şi le îmbină perfect: o lume distopică, nelipsită de dragoste, teamă şi multă acţiune. Nu că s-ar compara cu continuările ei, aparent. Aici intru deja într-un peisaj necunoscut, însă multă lume spune că următoarele volume sunt din ce în ce mai bune, ceea ce este perfect!

În carte este vorba despre o tânără adolescentă, locuitoare a unei lumi distopice dominată de sărăcie, unde Restauraţia este cea care decide legea şi condiţiile traiului modest - extrem de scăzut, anticipabil... nu că asta ar fi problema lui Juliette, bineînţeles. Adevărata dilemă este puterea ei miraculoasă de a ucide printr-o simplă atingere... este închisă tocmai din acest motiv, însă totul o ia razna când - bineînţeles - apare în peisaj miraculosul Adam, imun la atingerea tinerei. Presupun că realizaţi cât de repede se îndrăgostesc tinerii şi cum se întocmesc planurile de evadare...

Scuze de eventualele spoilere. Nu-mi pare rău dacă te-am spoilerit, haha.

3. Sub aceeaşi stea - John Green (Să mă abţin, sau nu?)

Înainte de toate, am să încerc să nu pornesc scurta mea recenzie cu multe spoilere şi înjurături, însă vreau să-i urez casă de piatră lui John Green, noul partener al fabulosului Nicholas Sparks. Cee? Nu se căsătoresc? Ei bine, ar trebui!

 "Sub aceeaşi stea" sau "The fault in our stars" este un titlu cunoscut deja de majoritatea iubitorilor de literatură universală din întreaga lume. Mulţi află de povestea tinerei Hazel prin intermediul cititorilor „abonaţi” la fanclubul „Iubim cărţile care ne fac să plângem”, însă şi librăriile promovează această carte ca fiind o lectură ideală pentru zilele ploioase, aşa că m-am decis să fac o mică documentare în ceea ce priveşte cartea – evitând spoilerele, bineînţeles – iar rezultatul m-a condus spre a citi cartea. Când am văzut în mare despre ce era vorba, am fost încântată de ideea abordată de scriitor, mai ales căci personajul-narator este o adolescentă, deci o provocare pentru un scriitor-bărbat. Un alt lucru mai deosebit: Hazel nu reprezintă un personaj ideal, o luptătoare gata să înfrunte dramele şi poveştile triste prin care viaţa te obligă să treci, ci o adolescentă ce ştie cum este să câştigi, dar şi cum să pierzi, mai ales atunci când viaţa ta se poate sfârşi inevitabil atunci când începi să trăieşti cu adevărat clipa. Aceste două lucruri m-au atras cel mai mult la această carte şi m-au îndemnat să o citesc cu o plăcere desăvârşită. Ce-i drept, cartea te poartă printr-un rollercoaster al sentimentelor, începând cu prima întâlnire a fermecătorului Gus Waters şi sfârşind cu o pantă abruptă la finalul cărţii. Şi chiar dacă este o carte despre adolescenţi obligaţi să treacă prin înverşunata luptă cu cancerul, iar evenimentele triste sunt inevitabile, John Green te surprinde cu un umor nemaiîntâlnit, ce colorează evenimentele cărţii, indiferent de ce prezintă ele de fapt. O lectură plăcută, „Sub aceeaşi stea” îşi merită, în opinia mea, titlul de „Bestseller New York Times”, reprezentând atât un exemplu pentru adolescenţii pierduţi în tiparul lumilor ideale, cât şi pentru tinerii asemenea lui Hazel Grace şi Augustus.

Apropo, apare filmul pe 13 iunie şi în mica noastră Românie. Mergeţi să-l vedeţi! În SUA a făcut senzaţie...

4. Tristeţi de sucub - Richelle Mead

VORBIM DE RICHELLE MEAD, deci linişte în sală!

Pentru o fană atât de înfocată a lui Richelle, sunt dezamăgită de mine că abia de curând am început seria Georgina Kincaid, ce debutează cu volumul Tristeţi de sucub. Retrăiesc, practic, cele mai frumoase momente de când am citit Academia Vampirilor.

După cum sugerează şi titlul, protagonista seriei este un sucub, un demon menit să seducă muritorii şi să le absoarbă energia făcând dragoste. Ei bine, deşi cartea are tendinţe erotice - e o serie de adulţi, but who cares - adevăratele cuvinte ce definesc această carte sunt: suspans, replici sarcastice şi... şoc total.

Dacă ai citit Academia Vampirilor, ştii despre ce vorbesc, în special dacă îţi aminteşti de investigaţia din Sacrificiul Final (cartea a 6-a a seriei anterior amintite). Nu ştiu de ce, dar cred că Richelle, când îşi face planul poveştilor ei, e ceva de genul: "Bun, acum cititorii neexperimentaţi o să zică că vinovatul e X, iar cei cu mai mult creier vor zice că e Y. Haha, hai să-l fac pe M nenorocitul!". *a round of applause, please*

De asemenea, insist asupra umorului care conturează personalităţile personajelor. În adâncul sufletului, Georgina încă este prinsă în drama suferită dinainte de a-şi vinde sufletul, dar asta nu înseamnă că de-al lungul secolelor nu şi-a conturat o personalitate puternică şi extrem de tupeistă. Ştie să zică ce e potrivit şi când se hotărăşte să te facă praf dintr-o replică, ei bine, te face!

Deja mi-e teamă de ce să mai scriu despre seria asta... sunt abia la a doua carte, dar nu m-am putut abţine să nu scriu despre minunata serie a lui Richelle, mama mea dintr-o altă viaţă. Pur şi simplu ador cartea asta, iubesc Georgina Kincaid şi v-o recomand cu dragă inimă!

***

       Atât pentru ziua de 8 iunie, vă doresc cu caldă inimă baftă la examene tuturor care intraţi într-o perioadă mai grea acum... şi mult spor la citit de cărţi bune! Abe vă iubeşte!