About:

Sunt o tipă înnebunită după cărţi şi - bineînţeles - ciocolată.
Ador lectura şi compusul, precum şi matematica, fizica şi chimia. Nu încercaţi să mă înţelegeţi, e o pierdere de timp.

luni, 16 iunie 2014

De ce operele lui Richelle creează dependenţă

Richelle Mead, o autoare americană de best-sellere - a se citi "cărţi geniale" -, locuieşte alături de soţul, cei doi copii şi pisicile ei în Seattle. A publicat serii precum "Academia Vampirilor", "Georgina Kincaid" (cele din urmă fiind traduse în română) precum şi "Gameboard of the Gods", "Bloodlines" etc.

Când vorbim în general de autori de best-sellere putem iniţia numeroase discuţii care mai de care mai pretenţioase, însă susţin cu mâna pe inimă că fanii lui Richelle vor rămâne la locul lor, pregătindu-şi cele mai solide argumente - pentru că au de unde alege.

Care ar fi acestea? Hm... presupun că v-aţi dat seama deja că sunt o fană înfocată (ca să nu spun nebună de-a dreptul) a doamnei Mead. Am şi motive întemeiate pentru alegerea făcută de a-i fi fan loial pentru tot restul vieţii... iar odată cu această alegere, lista luuuungă de lectură s-a completat cu cărţile ei.

"E o autoare bună, e o autoare excepţională, dar de ce?" ar întreba cineva acum. Ei bine, am să încerc să vă conving că există motive întemeiate să citiţi seriile ei.

Principalul motiv este faptul că-ţi creează dependenţă şi te fascinează cu minunăţiile lor. Aşa că, vă prezint...

Cele 5 lucruri caracteristice pentru care operele lui Richelle creează dependenţă:


1. Misterul e nelipsit. Dacă îţi plac romanele poliţiste, există o şansă majoră să te pasioneze cărţile lui Richelle, din moment ce la fiecare pagină eşti supus unor întrebări mentale - şi foarte sâcâitoare - de genul: "Aici o fi ăla vinovat? Sunt sigur!". Smart fact: chiar îţi poate creşte nivelul IQ-ului, în loc să-ţi formezi o logică cu ajutorul radicalurilor de la matematică, Richelle te ajută să-ţi dezvolţi gândirea! (P.S. Dar mie chiar îmi place matematica)

2. Nu ai niciodată dreptate când vine vorba de misterele lui Mead. Trist, dar adevărat. Mi s-a întâmplat o singură dată în viaţă să anticipez ce avea să se întâmple în prima carte din seria Bloodlines, însă am avut nevoie de mult antrenament ca să îmi dau seama de motivele reale. Serios. Chiar atunci când eşti sigur că un personaj e oaia neagră, afli că realul problematic era acel om - sau ne-om - în care te-ai încrezut cu toată inima.

3. Nu e John Green, dar ştie să fie heartbreaker. Cititorii seriei Academia Vampirilor -şi nu numai- ştiu ce zic! Cărţile ei au mereu acea întorsătură ciudată care te fac să-ţi distrugi cartea nou-nouţă în ediţie cartonată aruncând-o de pereţi - sau direct pe geam, aşa cum eram eu gata s-o fac. Săracele personaje principale care sfârşesc târâte prin iad LA PROPRIU ca să-şi salveze persoana iubită! Bad girl, Richelle! I love you!

4. Are simţul umorului. Fie că preferi cărţile şi filmele horror şi dramele seci sau nu, cărţile lui Richelle te surprind în mod plăcut cu umorul lor fantastic care îţi smulg un zâmbet de pe buze. Aici amintesc personalitatea imposibilă a lui Rose Hathaway din Academia Vampirilor şi toate replicile ei de miliarde de dolari.

5. Şi situaţiile penibile sunt groaznic de amuzante. Fie că şi-au înşelat iubitul sau i-au tras un pumn iubitului lor, personajele lui Richelle o scot mereu basma curată din situaţiile penibile cu o replică obraznică sau, într-un caz MAI RĂU, însuşi iubiţii lor le susţin ridicolul (exemplu sugestiv: Ajunge în patul prietenului ei cel mai bun, iar iubitul ei muritor care nici nu o poate săruta pentru că ar trăi cu ani mai puţini o întreabă amabil: "Şi cum a fost?" -Nopţi de Sucub, pagina 302, capitolul 17)

Atât şi pentru azi, aici este Zmeul, care vă salută din Novosibirsk, Rusia.
Aveţi grijă de voi!

P.S. Here's a pic of me:

duminică, 8 iunie 2014

Top #4 Cele mai bune cărţi/serii citite de mine în 2014 până acum (ordine aleatorie)

99% dintre persoanele care mă cunosc pot confirma acest mesaj: sunt înnebunită după cărţi. Le devorez, le pun la păstrare şi le redevorez când îmi vine dorul de ducă. Pentru mine, ele sunt ca şi rochiile alea scumpe din vitrinele magazinelor "sofisticate", care odată cum
părate, îmi ridică moralul cu mult peste linia normală (totuşi, iubesc şi rochiile).

În fine, trecând mai departe, am avut multe titluri importante care mi-au trecut prin mână şi pe care vi le recomand cu cea mai mare dragoste. Sunt SIGURĂ că aţi auzit de o parte dintre ele, din moment ce publicitatea unor opere este puternic influenţată de filmele ce urmează să apară ca adaptări ecranizate. Sunt multe cărţi despre care aş vrea să vă vorbesc azi, însă cum nu prea îmi permite timpul - sau oboseala - să scriu atât de mult, o să le aleg doar pe cele pe care le IUBESC cu adevărat:

1. Divergent-Insurgent-Allegiant - Veronica Roth


Trebuie să recunosc că auzisem de minunatele cărţi ale Veronicăi Roth încă dinainte de începerea anului, însă trilogia Fifty Shades nu m-a lăsat să le dau prioritate minunilor acestora ale naturii.

Cei drept, am să recunosc că Veronica nu e o maestră a descriilor şi nici nu pare să-şi piardă vremea cu ele, însă acţiunea electrizantă şi cursul rapid al acţiunii compensează orice defect. De ce? Păi, recunosc cu mâna pe inima că am mâncat cărţile ca pe un borcan plin de Nutella într-o zi ploioasă şi nu am plâns prea mult, în ciuda cruzimii (şi a) acestei autoare.

Dincolo de coperţile frumos editate şi lucioase, cartea ascunde o adevărată aventură: întregul sistem al facţiunilor, alegerile pe care un adolescent trebuie să le facă, schimbarea bruscă a unui peisaj familiar într-unul periculos şi multe secrete îngropate în cenuşă. De asemenea, evoluţia psihologică lui Tris - de la o puştancă aparent altruistă, la o femeie neînfricată, ce luptă zi de zi să supravieţuiască cot la cot cu Tobias - marchează opera prin uşurinţa cu care este realizată, în ciuda rollercoaster-ului de lovituri sentimentale şi tensiunii specifică oraşului distopic Chicago!

Big, big like, Vero!

2. Spulberă-mă - Tahereh Mafi

Este primul volum al seriei "Atingerea lui Juliette" şi este fantastic.

Când am auzit iniţial despre ce era vorba în cartea lui Tahereh Mafi, mi-a fost teamă de firul acţiunii pe care avea să-l urmeze cartea, însă n-au meritat grijile... Cartea le are pe toate şi le îmbină perfect: o lume distopică, nelipsită de dragoste, teamă şi multă acţiune. Nu că s-ar compara cu continuările ei, aparent. Aici intru deja într-un peisaj necunoscut, însă multă lume spune că următoarele volume sunt din ce în ce mai bune, ceea ce este perfect!

În carte este vorba despre o tânără adolescentă, locuitoare a unei lumi distopice dominată de sărăcie, unde Restauraţia este cea care decide legea şi condiţiile traiului modest - extrem de scăzut, anticipabil... nu că asta ar fi problema lui Juliette, bineînţeles. Adevărata dilemă este puterea ei miraculoasă de a ucide printr-o simplă atingere... este închisă tocmai din acest motiv, însă totul o ia razna când - bineînţeles - apare în peisaj miraculosul Adam, imun la atingerea tinerei. Presupun că realizaţi cât de repede se îndrăgostesc tinerii şi cum se întocmesc planurile de evadare...

Scuze de eventualele spoilere. Nu-mi pare rău dacă te-am spoilerit, haha.

3. Sub aceeaşi stea - John Green (Să mă abţin, sau nu?)

Înainte de toate, am să încerc să nu pornesc scurta mea recenzie cu multe spoilere şi înjurături, însă vreau să-i urez casă de piatră lui John Green, noul partener al fabulosului Nicholas Sparks. Cee? Nu se căsătoresc? Ei bine, ar trebui!

 "Sub aceeaşi stea" sau "The fault in our stars" este un titlu cunoscut deja de majoritatea iubitorilor de literatură universală din întreaga lume. Mulţi află de povestea tinerei Hazel prin intermediul cititorilor „abonaţi” la fanclubul „Iubim cărţile care ne fac să plângem”, însă şi librăriile promovează această carte ca fiind o lectură ideală pentru zilele ploioase, aşa că m-am decis să fac o mică documentare în ceea ce priveşte cartea – evitând spoilerele, bineînţeles – iar rezultatul m-a condus spre a citi cartea. Când am văzut în mare despre ce era vorba, am fost încântată de ideea abordată de scriitor, mai ales căci personajul-narator este o adolescentă, deci o provocare pentru un scriitor-bărbat. Un alt lucru mai deosebit: Hazel nu reprezintă un personaj ideal, o luptătoare gata să înfrunte dramele şi poveştile triste prin care viaţa te obligă să treci, ci o adolescentă ce ştie cum este să câştigi, dar şi cum să pierzi, mai ales atunci când viaţa ta se poate sfârşi inevitabil atunci când începi să trăieşti cu adevărat clipa. Aceste două lucruri m-au atras cel mai mult la această carte şi m-au îndemnat să o citesc cu o plăcere desăvârşită. Ce-i drept, cartea te poartă printr-un rollercoaster al sentimentelor, începând cu prima întâlnire a fermecătorului Gus Waters şi sfârşind cu o pantă abruptă la finalul cărţii. Şi chiar dacă este o carte despre adolescenţi obligaţi să treacă prin înverşunata luptă cu cancerul, iar evenimentele triste sunt inevitabile, John Green te surprinde cu un umor nemaiîntâlnit, ce colorează evenimentele cărţii, indiferent de ce prezintă ele de fapt. O lectură plăcută, „Sub aceeaşi stea” îşi merită, în opinia mea, titlul de „Bestseller New York Times”, reprezentând atât un exemplu pentru adolescenţii pierduţi în tiparul lumilor ideale, cât şi pentru tinerii asemenea lui Hazel Grace şi Augustus.

Apropo, apare filmul pe 13 iunie şi în mica noastră Românie. Mergeţi să-l vedeţi! În SUA a făcut senzaţie...

4. Tristeţi de sucub - Richelle Mead

VORBIM DE RICHELLE MEAD, deci linişte în sală!

Pentru o fană atât de înfocată a lui Richelle, sunt dezamăgită de mine că abia de curând am început seria Georgina Kincaid, ce debutează cu volumul Tristeţi de sucub. Retrăiesc, practic, cele mai frumoase momente de când am citit Academia Vampirilor.

După cum sugerează şi titlul, protagonista seriei este un sucub, un demon menit să seducă muritorii şi să le absoarbă energia făcând dragoste. Ei bine, deşi cartea are tendinţe erotice - e o serie de adulţi, but who cares - adevăratele cuvinte ce definesc această carte sunt: suspans, replici sarcastice şi... şoc total.

Dacă ai citit Academia Vampirilor, ştii despre ce vorbesc, în special dacă îţi aminteşti de investigaţia din Sacrificiul Final (cartea a 6-a a seriei anterior amintite). Nu ştiu de ce, dar cred că Richelle, când îşi face planul poveştilor ei, e ceva de genul: "Bun, acum cititorii neexperimentaţi o să zică că vinovatul e X, iar cei cu mai mult creier vor zice că e Y. Haha, hai să-l fac pe M nenorocitul!". *a round of applause, please*

De asemenea, insist asupra umorului care conturează personalităţile personajelor. În adâncul sufletului, Georgina încă este prinsă în drama suferită dinainte de a-şi vinde sufletul, dar asta nu înseamnă că de-al lungul secolelor nu şi-a conturat o personalitate puternică şi extrem de tupeistă. Ştie să zică ce e potrivit şi când se hotărăşte să te facă praf dintr-o replică, ei bine, te face!

Deja mi-e teamă de ce să mai scriu despre seria asta... sunt abia la a doua carte, dar nu m-am putut abţine să nu scriu despre minunata serie a lui Richelle, mama mea dintr-o altă viaţă. Pur şi simplu ador cartea asta, iubesc Georgina Kincaid şi v-o recomand cu dragă inimă!

***


       Atât pentru ziua de 8 iunie, vă doresc cu caldă inimă baftă la examene tuturor care intraţi într-o perioadă mai grea acum... şi mult spor la citit de cărţi bune! Abe vă iubeşte!